Mesaj important primit din partea Comisiei Europene, transmis în numele Președintei Comisiei Europene în atenția Alianței AMEERU

Începem săptămâna în forță, cu un mesaj important primit din partea Comisiei Europene, transmis în numele Președintei Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, în atenția AMEERU sub coordonarea co-președinților Falca Gheorghe și Vasile Dîncu, cu sprijinul Secretariatului AMEERU asigurat de IDEP Moldova, reprezentat de Calestru Iurie.

Document disponibil aici (click)

Mulțumim doamnei Președinte, conducerii Comisiei Europene și Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică pentru acest răspuns cald, instituțional și încurajator, precum și pentru aprecierea efortului considerabil depus în elaborarea documentelor strategice și recomandărilor AMEERU privind reconstrucția Ucrainei și protejarea fondurilor Uniunii Europene.

Pentru AMEERU, această scrisoare reprezintă mai mult decât un răspuns oficial. Este o confirmare a relevanței unui parcurs construit pas cu pas, împreună cu instituții, eurodeputați, autorități publice, mediul economic, experți, organizații civice și parteneri din România, Republica Moldova și Ucraina.

În ultimul an, Cărțile Albe AMEERU au fost dezvoltate și consolidate prin consultări succesive organizate la Parlamentul European, Bruxelles – 4 iunie 2025, Camera Deputaților, București – 9 septembrie 2025, Palatul Culturii din Iași – 21 noiembrie 2025 și Digital Park Chișinău – 20 ianuarie 2026, reunind peste 800 de instituții, organizații și reprezentanți ai comunităților relevante pentru reconstrucția Ucrainei și cooperarea regională.

Două direcții majore se conturează tot mai clar.

Prima ține de necesitatea constituirii Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Republica Moldova – CCTRUM, ca instrument economic și instituțional de conectare a mediului de afaceri, autorităților publice, instituțiilor financiare și partenerilor relevanți în procesul de reconstrucție și dezvoltare regională.

A doua ține de nevoia unui cadru comun pentru atragerea investițiilor, prevenirea neregulilor și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest sens, inițiativa PACT UEMRO – Pre-accession Anti-fraud Cooperation Team UE–Republica Moldova–România – a fost discutată în cadrul conferinței organizate la Camera Deputaților, București, la 5 mai 2026, cu participarea a peste 150 de reprezentanți instituționali, iar dialogul va continua prin evenimentul în oglindă programat la 30 iulie a.c., la Digital Park Chișinău.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest parcurs: co-președinților AMEERU, eurodeputaților implicați, instituțiilor partenere, autorităților publice, camerelor de comerț, mediului academic, societății civile, experților și tuturor participanților care au transformat ideile în documente, consultările în concluzii și concluziile în inițiative concrete.

AMEERU va continua să lucreze cu responsabilitate, echilibru și perseverență pentru ca reconstrucția Ucrainei, integrarea europeană a Republicii Moldova și cooperarea regională România–Ucraina–Republica Moldova să devină nu doar obiective declarate, ci instrumente funcționale, utile instituțiilor, mediului economic și cetățenilor.

Continuăm.

Detalii disponibile pe pagina www.ameeru.eu

**#AMEERU#PACT_UEMRO#CCTRUM#IntegrarăEuropeană#ReconstrucțiaUcrainei#CooperareRegională**

## Traducere oficială:

_____________________________________________________________

Răspund în numele Președintelui Comisiei Europene.

Vă mulțumesc pentru emailul dvs. și pentru partajarea documentelor și recomandărilor strategice AMEERU referitoare la reconstrucția Ucrainei și salvgardarea fondurilor UE. Înaintarea dvs. a fost primită de Direcția D (Serviciul Ucraina) al DG ENEST, și apreciem foarte mult efortul considerabil investit în reunirea perspectivelor unui spectru larg de părți interesate din Ucraina, România și Republica Moldova.

Am luat notă de cererea dvs. și vom asigura că materialele sunt partajate cu alte servicii relevante ale Comisiei Europene pentru informarea și considerarea lor în contextul muncii lor continue.

Vă mulțumesc din nou pentru angajamentul și sprijinul continuu pentru recuperarea și reconstrucția Ucrainei.

_____________________________________________________________

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *